“Să visăm împreună”

Mereu am spus că Dumnezeu a uitat de mine. Ştia acest lucru şi un tânăr care m-a cunoscut de curând. Spun asta cu voce tare „Dumnezeu NU mă iubeşte, Dumnezeu a uitat de mine” dar mereu în gând o voce îmi răspunde „Ba DA! Te iubeşte.” Ştiam asta dar mereu am negat. Cineva îmi repetă şi în realitate cu voce tare: „Dumnezeu te iubeşte! NU vrei să accepţi asta, dar te iubeşte”. Da, copile, nu vreau să accept asta, mi-e greu, sufăr, dar şti de ce? Mi-e frică de fericire.

La recomandarea acestui tânăr am vizionat un mic filmuleţ cu un om care nu crede în Biblie, care nu crede (aparent la fel ca mine) că Dumnezeu poate să îl iubească, din cauza vieţii pe care a dus-o. Eu am înţeles care este referirea ta, prietenul meu. Am înţeles şi că tu recunoşti acele personaje în viaţa mea. Şi eu sunt acel „Larry” în viziunea ta pentru că şi eu am avut o oarecare poveste mai ciudată. Poate că în discuţiile noastre ai recunoscut acel „tată” care nu şi-a iubit copilul, acea mamă mereu ocupată, locul de muncă unde îmi petrec o parte mare din timp, prieteni… Şi pe „Iisus” al timpurilor nostre în oamenii care îmi spun că „Dumnezeu mă iubeşte”.

Eu ştiu că Dumnezeu mă iubeşte, ştiu că are un plan. Cred în Dumnezeu, chiar dacă pentru unii acest Dumnezeu este doar „Dumnezeul meu închipuit” (cum îmi spunea un prieten). Filmuleţul mi-a plăcut. Creştin nu însemană să fi înscris într-o anumită religie. ŞTIU! Dar filmuleţul nu vorbeşte despre un simplu creştin. Ci un aparţinător al Bisericii Creştine, chiar dacă nu spune asta în mod explicit. Pentru că există o credinţă, o fomaţiune numită „Creştini după Evanghelie”. Deci tot o Biserică este şi asta, tot o politică …

Dacă TU vrei să crezi în Dumnezeu şi vrei să îmi vorbeşti despre el, el TE ascult! Dar nu pot să aparţin unei anumite formaţiuni care spune că nu este o Biserică, dar acţionează ca orice Biserica, ca orice instituţie. EU CRED ÎN TINE, Luci, nu în Biserica ta. Eu te respect pe TINE, te iubesc pentru că îmi eşti prieten.

ŞI DA, Dumnezeu mă iubeşte, şi mă va iubi mereu. Pentru că mereu o să incerc să fiu mai bun decât sunt azi. Îl iubesc pe Dumnezeu chiar dacă nu acţionez mereu ca un creştin. Dar creştin pot să fiu şi dacă aparţin ortodoxiei, creştinismului reformat, creştinilor după evanghelie, penticostalilor, catolicismului, greco-romanilor, romano-catolicilor, sau oricărei formaţiuni creştine. Şi la fel pot fi un bun creştin chiar şi dacă NU aparţin nici unei formaţiuni din cele enumerate mai sus.

Pentru că un bun creştin este cel care crede în cuvântul lui Dumnezeu, care îl iubeşte pe Hristos după cum zice porunca „cu toată fiinţa ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. ŞTIU că nu sunt un bun creştin, încă mai am de învăţat MULTE. Dar o voi face. Voi învăţa să mă rog Lui, voi învăţa ce este aceea o rugăciune, îmi voi căuta şi un duhovnic care să îmi confirme că întradevăr Dumnezeu mă iubeşte.

Are dreptate filmuleţul: În faţa lui Dumnezeu nu mai contează ce religie porţi. Pentru că nu doctrina te face un bun creştin. TU poţi deveni un bun creştin dacă acţionezi ca un bun creştin. Dacă îi urmezi exemplu lui Iisus Hristos. Voi învăţa să fiu bun. Şi chiar dacă nu religia te face creştin ea te sfătuieşte de bine.

Sunt preoţi care te ajută să îl găseşti pe Dumnezeu fără să ceară nimic în schimb. Şti ce cred? Că toţi putem să fim un exemplu. Cred că toţi putem să îl urmăm pe Iisus Hristos, dar mulţi dintre noi nu vor, sau nu văd. Dar adevărata, credinţă NU stă în evanghelişti, catolici, ortodoxi, creştini după nu ştiu ce sectă, penticostali, baptişti, martori ai lui Iehova, Oastea Domnului, Credinţa nu ştiu cum … Se numesc religii creştine, doar atât. Adevărata credinţă stă în Dumnezeu şi bun creştin poţi fi INDIFERENT ce religie îmbrăţişezi. Şi îmbrăţişezi o religie. Chiar şi tu. Şi tu ai Biserica ta. Chiar dacă eşti doar… creştin.

Ionuţ Soryn